Note: There is a file embedded within this post, please visit this post to download the file.

Note: There is a file embedded within this post, please visit this post to download the file.

În sensul literar, genul epic este definit ca o categorie care cuprinde totalitatea creaţiilor în proză sau în versuri în care modalitatea dominantă de expunere o reprezintă naraţiunea, creatorul expunându-şi ideile în mod indirect prin intermediari.

Descarca tot documentul: Note: There is a file embedded within this post, please visit this post to download the file.

Grigore Ureche

• este cronicarul care inaugurează seria letopiseţelor moldoveneşti de mare întindere, plecând de la o informaţie documentată pentru susţinerea propriilor afirmaţii.
• cronica sa aspiră să instituie adevărul despre începuturile poporului şi ale limbii române, letopiseţul furnizând date de la întemeierea Moldovei până la Aron-Vodă (1359-1594).
• inaugurează seria narativă cronicărească în limba română,dedicându-şi cronica utilei „învăţături”. Informaţiile sunt sudate într-o povestire proprie construită astfel încât să glorifice momentele de eroism din istoria Moldovei.
• stilul este obiectiv, iar nota de subiectivitate prezentă în interpretarea unor date, nu schimbă datele fundamentale ale istoriei ţării văzută prima oară în relaţie cu statele vecine.
• cronicarul afirmă în predoslovie responsabilitatea pentru ceea ce scrie: „… nu numai letopiseţul nostru, ce şi cărţi streine am cercat, ca să putem afla adevărul, ca să nu mă aflu scriitoriu de cuvinte deşarte, ce de dreptate”, „… cu multă nevoinţă cetind cărţile şi izvoadele, şi ale noastre şi cele străine, am aflat cap şi începătura moşilor, de unde au izvorât în ţară, şi s-au înmulţit şi s-au lăţit, ca să nu se înnece a toate ţările anii trecuţi şi să nu se ştie ce s-au lucrat, să se asemene fierălor şi dobitoacelor celor mute şi fără minte…”
• cronica lui Grigore Ureche are aspectul unei povestiri de tip mozaical pentru că subiectele sunt disparate.
• textul este împărţit în paragrafe şi fiecare paragraf poartă un titlu ce anunţă conţinutul şi este o unitate narativă constituită în jurul unui personaj istoric.
• nucleele narative au unitate epică fie prin relaţia de cauzalitate carte se stabileşte între evenimentele relatate în diferite paragrafe, fie prin caracterul moralizator al discursului cronicarului.
• naraţiunea este simplă, cronologică, caracteristica ei principală fiind verosimilitatea.
• se încearcă timid povestirea digresivă, cea mai amplă digresiune fiind aceea de după relatarea lui Ştefan cel Mare.

Ion Neculce

• este al III-lea din seria cronicarilor moldoveni şi continuă letopiseţul lui Miron Costin, conştient fiind că responsabilitatea asigurată de Grigore Ureche obligă la continuarea efortului. Dacă letopiseţul lui Grigore Ureche este exclusiv evocator (cronicarul prezintă evenimente la care nu a fost martor), letopiseţul lui Miron Costin are caracter memorialist şi evocator,letopiseţul lui Ion Neculce are exclusiv caracter memorialistic. cronicarul cunoaşte operele şi metodele înaintaşilor săi şi îi continuă în atitudinea moralistă faţă de istorie. Nu repetă structurile gramaticale ale lui Miron Costin sau stilul cugetător al acestuia în schimb austenitatea narativă a înaintaşilor este înlocuită de oralitate şi cursivitatea stilului şi topica populară.
• Cronica lui Ion Neculce este savuroasă pentru că propune o interpretare personală a istoriei.
• Cronica lui se abate de la obiectivitatea înaintaşilor şi nici măcar nu încearcă să mascheze subiectivitatea.
• Cronica sa este organizată ca şi acelea ale înaintaşilor pe nuclee narative ordonate cronologic. Neculce obţine valori literare intuitiv cultivând anticipaţia (anunţă uneori în rezumat ceea ce se va întâmpla). Mai rar apar formele de rememorare. Portretul atinge nivelul maxim în opera lui Ion Neculce.
• Preocupat de amănunte Ion Neculce nu uită nimic şi alcătuieşte o cronică completă a moravurilor unei epoci dominată de corupţie sau de rare domnii care încearcă să facă ordine.
• Meritul cronicarului inaugurează în literatura română incipienţii povestirii de delectare. În acest scop, autorul consemnează în fruntea letopiseţului, 42 de legende despre care ştie că nu sunt confirmate de surse scrise dar nu se poate împiedica să nu le noteze deoarece plăcerea evenimentului povestit îl copleşeşte.